am revenit:
închid uşa şi mă dezbrac de cele de iarnă.
ce trebuie să fac?
să mă rad?
să stau acum şi să rabd o veşnicie până revăd frumoasa natură şchiopătând
şi răzând în tainele ei cele mai izolate
încremenind podoabele măiestriei tale ferestre?
mi-e dor să dor
de ducă
de şarmul tău alint de mânză cu zâmbetul larg ostentativ şi de
nará naturi împletitoare cu duhul norului mărunt.
trebuie doar să vreau şi dau cu balta-n baltă
mâhnind ierburi dulci cu aroma-n cruciată
transformând între ale sale podoabe
în femela crocodil mireasă.
cum? nu ai văzut-o dansând din buric
trântind uşa marelui harem
ştergând după lacrimi îmbrobodite de fecioară sacră
dând un iz celui mai mare amant dintre sfinţi?
topesc cenuşa de pe obrazul tău cu lacrimă faianţă
şi deschid maşina zilei mohorâte să încep să tund iarba de sub copaci,
flori încremenite zac pe margini
şi meşterii trag la coada de la vraci.
