şi zgârie pieptul

m-ai scuipat pe pământ să-ncalţ urme de păcat,

m-ai târât prin noroi şi m-ai învăţat să întind curse fără de întoarcere…

mi-ai pus fiare-ncinse pe talpă să cred că pe lumină e doar durere,

mi-ai pus covoare în urmă să şterg noaptea speranţelor eterne,

mi-ai zgâriat numele cu sângele amar întinzându-se pe culmi si feţe mohorâte,

mi-ai aşezat umbra tandră a fericirii în poale să-ngrop ale lui morminte;

ştii că fără tine nu-i nici lumină, dragoste şi suflu,

ştii că fără a ta putere nici noapte, nici stea, nici lună nu-i:

şi ştii că dacă îmi zgâri pieptul cu o inimă curată

mă înfloreşti fertil spre lumea lui înaltă...

Aspiraţie

I: Sunt jumătatea ta, pe care o chemi în zor de zi, la apus de soare, când te închini şi când îţi vinzi copiii. Sunt vechi ca drumul aşezat la picioare şi mirosul mobilei din bucătărie.

Când nervii te lasă şi ţi-se aşează sprâncenele-n cruciş, mă chemi; cu numele ĂLA mă alinţi.

Dintr-o dată, se lasă cortina, se închid uşile şi lumea nebună urlă:

mă dor picioarele,

şalele,

tălpile,

gambele.

Excitație La Maxim…

Mormăi, trezesc, dansez,

tai şi spânzur,

aliniez stelele,

deschid ferestrele şi dintr-o dată privesc cum cineva fură lectura din bibliotecă, dând şpagă la meşteri, care încolțeau dragostea eternă şi mirosul străzilor boeme, creând astfel romantismul etern. O halucinaţie rămâne în spatele acestor poveşti, ca şi tu de altfel daca nu te grăbești să prinzi ultimul metrou, care te lasă lângă o casă mare, veştejită şi bântuită de soarta neamului tău bătrân. Ia cartela, adaugă sorţii tale un răgaz şi semnează-te în locul acela. Ia trenul, aleargă-n trecutul tău cel vesel.