m-ai scuipat pe pământ să-ncalţ urme de păcat,
m-ai târât prin noroi şi m-ai învăţat să întind curse fără de întoarcere…
mi-ai pus fiare-ncinse pe talpă să cred că pe lumină e doar durere,
mi-ai pus covoare în urmă să şterg noaptea speranţelor eterne,
mi-ai zgâriat numele cu sângele amar întinzându-se pe culmi si feţe mohorâte,
mi-ai aşezat umbra tandră a fericirii în poale să-ngrop ale lui morminte;
ştii că fără tine nu-i nici lumină, dragoste şi suflu,
ştii că fără a ta putere nici noapte, nici stea, nici lună nu-i:
şi ştii că dacă îmi zgâri pieptul cu o inimă curată
mă înfloreşti fertil spre lumea lui înaltă...
No comments:
Post a Comment