Dilema

Eşti rece ca frigiderul şi nu ma ajuţi:

te-am adus în casă să îţî dau hrană şi căldură dar nu ai vrut

te-am pus in varful patului, ti-am cântat colinde de demult şi tu doar ai râs

ţi-am dansat si Vals ameţitor pe muchia vioarei din hol

trompeta-ţi suna fals

iar vecinii se holbau

vântul bătea din curte direct sper tabloul pictat a toamnă

şi iscălită cu numele agentului trecător

iar mama îşi făcea ceaiul de amor

Ce ciudat!

parcă sunt robul tău...

tu chiar eşti frigider nu-i aşa?

în vise aşa îmi apari!

mai ţii minte atunci când te-am dus pe ultimul drum, mi-ai promis o chestie:

că nu pleci cu adevărat,

că nu mori,

că te întorci,

că ne mai vrei.

HÁOS

Flori de crin,

de lin,

de măr,

de păr - să te iau şi să fac ceai de tei,

de lei - murdari şi stânjeniţi după să

-pun - măna pe tine,

cu mănuşi de argint şi cizme de cauciuc;

pantofi de lac în lac murdar şi munţi senili lăsaţi in vine

-te ia şi pleacă,

gradini cu cireşi şi vi-şi

-ne prefacem cum ne

-o tragem cu sforile

- ntinse ca linia de drum îngust si proaspăt măzgălit cu iubire, amăgi

–re-pede cum suna muzica din betonul uscat şi nesăpat:

aud zgomo

– te vreau cum nimeni altul.

Şi să vezi tu eşti aici,

ţine mâna să nu alune

- ce vrei să-mi spui nu este valid,

cu zâmbet drag piano te ating şi mă

- nchin cu ale sale mâini.

Salut

Tocmai ce m-am renăscut şi trebuie sa mor din nou: nu te mai înțeleg şi nu mai înţeleg nimica! Când am murit pentru prima oară, am simţit cum vălul tău îmi acoperea faţa atingând în mine cele mai tensionate mișcări ale nervului cardiac, iar trupul era într-o continuă mişcare de adâncire – chiar şi groparii au aruncat cenuşa calda peste sufletul meu – să mor daca te mint.

Dar iată că m-ai născut a doua oară printr-o minune, chiar de ziua memorabilului tău fiu. Am fost uns cu cele mai scumpe uleiuri: sentimentul era același ca şi la prima mea moarte, știi, ca la îmbălsămare. Miroseam frumos, eram şi admirat dealtfel. Popa, pus de marele şef în scaun îşi juca bine rolul, numai ca lucra cam scump săracul, dar ce mai conta pe vremuri: se dădea palincă, măr şi nucă, iar pe șestache o mână de lei, nu mulţi, doar cât sa acopere trei dinţi de aur.

Ai fost martor la primii paşi de boboc împiedicat, mi-ai adus cârje să nu mai pic în nas, dar cu ce folos? Oricum nu mai aveam mâini.

Atunci am decis să mor a doua oară! Mi-am făcut bagajele: mi-am pus periuţa, săpunul şi lenjeria, pieptenul si forfecuţa – vai îmi aduce aminte de bunica, care stătea în poartă când alergam acasă de la şcoală şi că îmi făcea tort de mămăligă. Doamne ce viaţă! Şi am plecat din nou încet spre groapă. Nu mai erau de faţă: nici popa, nici alaiul, nici groparii. Când m-am aruncat în groapă nu mai simțeam adâncirea, nici cenuşa şi nici inima. Eram mort şi rece! Să mor dacă te mint!

şi zgârie pieptul

m-ai scuipat pe pământ să-ncalţ urme de păcat,

m-ai târât prin noroi şi m-ai învăţat să întind curse fără de întoarcere…

mi-ai pus fiare-ncinse pe talpă să cred că pe lumină e doar durere,

mi-ai pus covoare în urmă să şterg noaptea speranţelor eterne,

mi-ai zgâriat numele cu sângele amar întinzându-se pe culmi si feţe mohorâte,

mi-ai aşezat umbra tandră a fericirii în poale să-ngrop ale lui morminte;

ştii că fără tine nu-i nici lumină, dragoste şi suflu,

ştii că fără a ta putere nici noapte, nici stea, nici lună nu-i:

şi ştii că dacă îmi zgâri pieptul cu o inimă curată

mă înfloreşti fertil spre lumea lui înaltă...

Aspiraţie

I: Sunt jumătatea ta, pe care o chemi în zor de zi, la apus de soare, când te închini şi când îţi vinzi copiii. Sunt vechi ca drumul aşezat la picioare şi mirosul mobilei din bucătărie.

Când nervii te lasă şi ţi-se aşează sprâncenele-n cruciş, mă chemi; cu numele ĂLA mă alinţi.

Dintr-o dată, se lasă cortina, se închid uşile şi lumea nebună urlă:

mă dor picioarele,

şalele,

tălpile,

gambele.

Excitație La Maxim…

Mormăi, trezesc, dansez,

tai şi spânzur,

aliniez stelele,

deschid ferestrele şi dintr-o dată privesc cum cineva fură lectura din bibliotecă, dând şpagă la meşteri, care încolțeau dragostea eternă şi mirosul străzilor boeme, creând astfel romantismul etern. O halucinaţie rămâne în spatele acestor poveşti, ca şi tu de altfel daca nu te grăbești să prinzi ultimul metrou, care te lasă lângă o casă mare, veştejită şi bântuită de soarta neamului tău bătrân. Ia cartela, adaugă sorţii tale un răgaz şi semnează-te în locul acela. Ia trenul, aleargă-n trecutul tău cel vesel.

Povestea elefantului în grădina moşului

DO, RE, Mi, FA, SO, LA, ŞI devine din ce în ce mai interesantă ideea de gradină cu perle - roşii zâmbitoare şi zdravene agățate pe muchia cozilor de fructiferi - aşa numitele versete. Dar ca povestea să cuprindă din tot dinadinsul ei fermecător acea idee plăcută şi demnă de iscălitură, mă întorc la începuturile acesteia.

1. Intrând pe poarta raiului, pe a doua alee la dreapta, întâlnești o altă pată de potecă, care te duce direct la locul răsăritului de soare unde, străbate nemijlocit un elefant cu trompa trasă valea zânelor firave. Bucuria şi zâmbetul acestor fete îmbrăcate în haine de neant, redau lumina raiului şi totodată luciul stelelor de noapte, agăţate cu mare grijă pe pălăria purtată de secole adânci de către aşa numitului Domn.
2. Astea fiind spuse, încearcă să te regăsească! Desigur, caută acele fructe mulse de păcate şi încearcă să recupereze momentele de luciditate stârpite de nebunul curţii regeşti. Face un pas ieşit din comun şi se miră faptul ca este Tangou. Atinge firele de păr cărunte, tremură nenumărate lacrimi de nobleţe şi dintr-o dată poc … furnica îl calcă-n picioare.
3. Şi idea? … perle cu grădină de idea interesantă mai ce în ce din devine ŞI, LA, SO, FA, MI RE, DO ->reşte cineva să continue?

A Ta floare aşezată pe altar

…şi sunt a Ta floare aşezată pe altar, aducând parfumul mântuiri şi zâmbesc cu corona slăbiciuni către al tău Om. Mă aşezi în poala albului satin cu veşminte îndoliate şi strigi durerea zdrobitoare din vârful norilor albaştrii. Paşii îmi saltă dorinţa arzătoare de a trăi şi alerg cu a ta pomină uscată şi îmbătrânită între ai tăi lacomi, atingând natura şi cerșind cruzimea melodică a vălului nostalgic. Redau naşterea cruzimii pe o faţă nevinovată. Mă încinge durerea şi dintr-o dată scuip veninul roşu împletind a lui viaţă. Zdrobesc trupul săracului păcat cu crucea nemilostivă şi încoronez trupul gol cu ale lui veşminte…

Nacazlâc

Uneori ţi-se întâmplă să te trezeşti cu faţa-n cearşaf, alteori ducând mărul in copac.

Apropiindu-te de imaginea copacului, trebuie doar să te dedici mângâieri soarelui şi vuietului slab al stâlpilor aşezaţi in spatele casei - pătată de bătrâneţea şi răsuflarea mohorâtă a vopselei aruncată pe ici, pe colo, - care osândește viaţa mărginită, a ta suflare copilărească şi nevinovată.

Se întâmplă des să calci peste poteca dinspre vale, alergând în poienița extravagant pictată, ducându-ţi dorul de iarbă umedă şi melancolia rurală, împrăștiată printre margaretele zâmbitoare. Decorul aşezat la picioare îţi readuce aminte de acele momente sacre, când încă cocoşul se aşeza pe acoperişul casei, indicând răsăritul şi pe stâlpul porţi se cioplea data şi anul ridicării.

Astăzi însă nu îţi rămâne altceva de făcut decât să duci merele înapoi în copac! Da, da. Du merele culese înapoi în vârful dealului şi aşează-le cu grijă! Înalţă-ţi ruga către frunze şi cere-ţi iertare! „Eu, mijloc fără de polemica ta amară, strâmb ahtiat, îţi cânt psalmul glasului amurg; primeşte-mă cu a ta coronă luminoasă şi aşterne-mi paşii zdraveni şi uscaţi în bolta fructelor avânt.”

Şi dintr-o dată, o pânză se va ridica îmbătată în vopseaua uleioasă, îţi redă locul mormântului tău perpetuu aşezată pe un perete mohorât! Tu eşti pictura, veşnica culegere şi aşezare, ducându-ţi merele în vânt acasă.

Obidă

Trecând peste ploaia dimineţii,

sorbind cafeaua cea amară,

te văd prin prisma stelelor adânci

ducându-ţi fulgii de neant,

iar ochii îţi tânjesc amarul

privind spre ziua de apoi.

Urmează-mi visul fericirii bătrânei cobze de pe mal,

apa-i limpede în zare coborând înspre aval.

A ta fiinţă nalţă-n ceruri

steaua strălucita-i viaţă,

te întinzi şi dai o forţă

constelaţiilor cele aprigi.

Mărginită-i tinereţea

cu al tău glas de amor,

dând prin asta vieți sacre

mâhnirea firelor de lacrimi.

Şi Nimic

Ce se aşterne seara, a doua zi poate fi luat drept o cârpă isprăvită, trântită şi zguduită de o formă imensă, la care mai târziu se adaugă un gram de consimțământ paranormal. Şi iată o vorba care duce la geneză.

Se ia bărbatul şi se așează in dreapta femei - pe care o crease ziua de dinainte, iar astăzi ia locul unei ființe nemuritoare…

Se ia mărul, se spală, se mănâncă şi…

Nimic.

Este ziuă, este noapte, este taina de-mpăcare, ies copii, trec tractoare, se înaltă ziua mare, mintea-i iute, fapta-i bleagă şi…

Nimic.

Apele curg, natura-i dulce, munţii zac in larg de mare, capra-i albă, brânza-i dulce şi...

Nimic.

Nu putem afirma de fiecare dată că, capra vecinului este mereu la fel de frumoasă ca şi luna de pe cer…Vorba-i vorbă din bătrâni, dar creasta cocoşului este mai in frunce decât centrul oraşului… dar să continui ideea, deoarece

-se însoară bărbatul cu femeia! În gradina lor cea sacră, cu un scaun şi 1 dulap, o fereastră mititică, dă pe strada principală, înspre valea lui Arcan. Myster şi Secretu, fii soților din casă, pleacă înspre Cireaşa-Lupului să ciocnească pofta-n cui. Ajungând în codrul mare, o zăresc pe ea mulgând-o tare, trăgând continuu coada caprei, şi

Nimic…

XXV

…la numai douăzeci şi cinci de ani priveşte cum bolta cerului îşi arată adevărata faţă: - eşti împodobit cu firele cărunte lăsate-n urmă de alții, liniile vitale se accentuează înainte de-n serat iar măna ta se împleteşte şi strigă ruga mulţumiri. Deschizi poarta către zâmbet şi observi că oamenii îţi sunt mai aproape si mai albi decât alaltăieri şi dintr-o dată zici: „… şi am văzut raiul cu ochii”. Era o gradină nu prea mare, dar nici mică nu se arăta, de fapt era numai potrivită să îți petreci timpul in ea. Te trezeşti cu cei dragi pe lângă tine şi întinzi o mână. Îţi Înfigi privirea-n zare şi rostești: „Sunt Eu, a cărui inima pulsează, tremură, iubeşte iar...”

Pentru pălărie

Neagră e noaptea si neagră eşti Tu adorabilă pufoasă, ţanţoşă de elegantă, care te apropii tiptil de gândurile-nalte şi baţi cuie în şabloanele trase, copleşind print prezenţă a ramuri galante. Te-mbeți din priviri şi dai tonul la pas: Tangoul răsună in camerele mari, cu luminile sterpe şi oglinzile-nclinate, te reflecţi prin raza colţului altar, chemând zmeii şi madonele la dans. Noaptea te bate şi te aşterne ceaţa, amurgul te trezeşte aplecându-te în zi, iar la veghe te-nfigi pe colţul unui pat, dezmierzând o divină!

Gând...

…şi te dezbrac pe tine ființă înaltă, de mare cuvânt şi dor ne-nsetat, mană cerească zdrobit de soare arzător, prin culmi abrupte lăsate-n uitare, cum iţi duci povara şi setea de amurg - criptele însemnate aşezate la picioare, cum iţi dansează morţii hora bătrânească şi suflete bătute de revolta iubitoare - dai tu nota sfârșitului gând. Am bătut la uşa cortului tău, cerşind ajutorul şi puterea cunoștinței, setea de nou şi palpabilul avânt. Ruga-mi e teroare descântecului tare şi pasul mi-e dovada nisipului cărunt…

Şi-mi văd visul cu ochii…

Deseori te găseam interesant, deseori mă tulbura doar gândul ca mă apropii de tine, ca te ating, ca te învelești in mintea mea si iei zborul tainei de departe, urlându-mi veșnica urâțenia a nopți. Pecetluiești pleoapele-n cuie si te distrezi duhnind a miere sălbatică de lut.

Aşterni bucata pânza de nisip, înconjurând de mare, te lași greoi pe umeri tari si aprinzi o pipă. Forma rea înconjurătoare, blestemat loc de închipuit, dans murdar deopotriva, lungă-i imaginea.

Şi te arăţi interesat de tot ceea ce se întâmplă, mergi cu mine-n gând şi-mi întinzi o mână; murdara îi loboda-n grădină, morţii fac dulceaţă de-nviere, iar clapele formațiilor funebre răsună a vuiet. E tare trist ca îmi exiști si te preocupi de mine! Lasă-mi mintea in liniştea nocturnă în umbra glasului amurg, tu cel care te numești VIS al dragului complot.

Asumați-vă riscul de a dori un prieten!

“De-a lungul vieții mele, am avut o sumedenie de legături cu o sumedenie de oameni serioși. Mi-am petrecut multă vreme printre oamenii mari. I-am cunoscut foarte îndeaproape. Ceea ce nu mi-a îmbunătățit părerea despre ei.

Când întâlneam pe cineva care-mi părea mai dezghețat la minte, îl puneam la încercare cu ajutorul desenului meu numărul 1, de care niciodată nu m-am despărțit. Voiam să știu dacă avea o minte intr-adevăr pătrunzătoare. Numai că răspunsul era mereu același: "E o pălărie". Atunci eu nu-i mai pomeneam nici de șerpii boa, nici de pădurile virgine, nici de stele. Căutam sa fiu pe interesul lui. Stăteam cu el de vorba despre bridge, despre golf, despre politică si despre cravate. Iar el era incantat că făcuse cunoștința cu un om atât de așezat.

Așa am trăit eu, stingher, fără să am cu cine sta intr-adevăr de vorba.”

( Micul Print - Antoine de Saint - Exupery)

Deseori stau şi mă gândesc. Totul depinde numai de mine, de tine, de el şi ea, de noi, de voi, de ei şi de toți ceilalți. Drept mărturie că micul print a existat intr-adevăr stă şi în faptul că era o ființa încântătoare, că râdea şi că-şi dorea o oaie. Când cineva își dorește o oaie, e o mărturie că exista.

Dacă Omul îşi doreşte un prieten, ce înseamnă? Că există? Tu ce îţi doreşti?

Aşa sa fie!

Imaginează-ţi doua corpuri care se preling pe un rotund, alunecând până la nesfârşit, strigând in aer melancolie si tradiţie.

Este devreme, pasagerul trist, cu privirea-n zare încercând sa se alăture armoniei, să se integreze in peisaj este jucat de aglomeraţia din jurul lui care-i atrage atenţia iar in ochii lui citeşti; o zi frumoasa, un trup catifelat învelit in parfum de ţigara, cafeaua neagra care se scurge intr-o ceaşca favorita, frumos pictata, bine purtata de către degetele sale, iar şirul enumerației sa fie completa, razele de soare si energie vie. Poţi afirma chiar tu, ca ideea de fum de ţigara si cafeaua amară cu un strop de indiferenţă nu este un lucru chiar aşa de rău, nici dis de dimineaţa. Nu-i așa?

Se anunţa accelerat-ul obosit, frumos murdar in care se vor îmbarca urme grele care mai vor şi companie. Glasul persoanei din cabina de informaţii nu este tocmai una clara, se aude respiraţia grea si poţi desigur sa iţi si imaginezi cum frizura dumneaei nu a fost foarte bine aranjata. Dar oare de ce?

Sa vedem!

Poate fi o persoana cu vârsta înaintata care anunţa plecarea acestui tren deja din tinereţe, când îşi mai permitea sa tragă cu ochiul studenţilor frumoşi, bine aranjaţi de către mame, iar glasul ei concura cu pasările din jurul gări; Sau poate fi o persoana tânăra, care noaptea este modelul unui pictor, a cărui lucrări ajung la persoane mai in vârsta, redând momente de excitaţie si melancolie, iar ziua stă mohorâtă si sictirită punând zile deoparte in cartea de munca. Sa fie!

(Eşti in tren! Trecând peste hotarele tarii te apropii mai mult de locaţia de unde ai plecat odată, ai lăsat in urma ta tinereţea si copilăria naiva, mergând către aglomeraţie si neştiinţa. - Te apropii către locul natal, oameni schimbaţi, mai multe morminte, vieţi triste, case colorate, grădini in pragul dezmembrării; Eşti sau vrei sa pari romanticul care te întorci acasă, ducând cu tine bucurie si fericire, dar in loc ca acesta sa se întâmple, devii tulburat de liniştea din casa, de praful îmbibat pe pragul uşi si dansul păianjenului pensionat care se prelinge in umbra sobei puţin încordata. Muzicalitatea camerei reda sunetul paşilor, respiraţiei grele si scârțăitul parchetului iţi trezeşte cele mai banale întrebări. Ai vrea sa pleci si nu poţi, ai vrea sa stai dar nu şti cum, ai vrea sa plângi dar fără lacrimi, ai vrea sa urli, dar na-i pentru cine…)

- HEI!

Aceste gânduri nu fac parte din poveste; la tine acasă este frumos si cald, gradina înflorită, părinţii care stau in mijlocul porţi aşteptându-te cu cea mai mare căldura. Lumea aia iţi este cunoscută, prea puţin schimbată. Spre inserat, când clopotele bat si te cheamă la înviere, vezi filmul al trecutului bătrân, cum alergai pe ulița trăgând după tine scutecul legat de solduri, cum ai făcut prima declarație de dragoste sub Nuc la numai cinci ani, cum ai trântit carnetul de note când ai primit o nota mai puțin meritată, cum ai fost impresionat de marii scriitori in generală, cum la televizor ai urmărit enciclopedia, cum ai dat primul examen care se mai numea admitere, cum ai absolvit școala şi … iată-te, e sărbătoare.

Sărbătoarea învierii cu Un clopot şi un gând, Un suflet si o mângâiere, Un zâmbet şi o lumânare fac o primăvară si un Paște.

Multă dragoste.

Cu cocosul in curtea cui?

Undeva in zare, se arata o usoara dunga de lumina. Incerci sa iti imaginezi batranul ceas din turn care,  arata ca si cum e momentul ca decorul asezat si invelit in intuneric sa isi recapete formele.

Actul unu; Apar raze de lumina care se reflecta in mare, urmate de aparitia siluetelor din departare, identificarea acestora ca fiind munti si orase, iar in ultima parte a actului intai asezarea soarelui in decor. Trebuie insa sa iti imaginezi ca acesta a fost doar actul numarul unu.

Actul doi; Tot in zare se aude vuietul vantului batran, glasul naturii si rascoala animalelor, oamenilor, aparatelor.

(Si daca tot veni vorba de animale, sa povestim despre ... cocosi.

Ce stim noi despre aceste animale? Este foarte simplu; Se aude ca, cocosii sunt foarte destrabalati si foarte porniti sa cante in curti, pe langa garduri si de ce nu, stalpi. Isi identifica prietenii si prietenele in functie de starea lor. Uneori sunt foarte ciufuti, din cauza diminetii, alteori de exemplu sunt ca o floare care infloreste intr-o gradina mereu ingrijita. Ocupatia principala a acestor animale este sa curteze si sa iubeasca. Buuun!

Trecand peste descriere, imagineaza-ti ca in zilele noastre se aude din ce in ce mai mult despre purtatorii de cocosi; deseori vedem cate-o stire la televizor, citim diferite articole in diferite reviste si nu in ultimul rand pe pagini de internet, unde se dezbat N teme in legatura cu personajele purtatoare de cocosi. Trebuie stiut insa despre aceste personaje ca nu se diferentiaza cu nimic in mod special de oamenii obisnuiti doar ca cocosii, pe care ii au in dotare, sunt foarte porniti sa cante. Sa cante ce si unde? Pai orice le vine in minte si oriunde isi gasesc locul: in curte, langa gard, in diferite zone industriale, in gara, pe strada, la WC, ect. Desigur prezenta acestor animale in zonele amintite poate fi descrisa ca una dezgustatoare si tulburatoare.

Asa este! Poate nu este cel mai placut lucru sa te asezi la coada WC-ului public din gara, sa iti astepti randul sperand ca in cateva secunde stelele se vor alinia si momentul usurarii poate deveni unul memorabil, dar in loc sa se intample in acest moment, iti distrage atentia prezenta unui cocos din apropiere care canta in curtea cui?! Momentul este dezamagitor! N ganduri se zbat in capul tau, devii foarte iritat, jignit si violat. Nu iti ramane nimica decat sa te aduni si sa pleci, secventa cu alinierea s-a dus! Pacat!

Poate te intrebi in acel moment: cu ce tupeu, si de ce acolo, de ce atunci, si in curtea cui?)

Actul trei: Afara este din nou intuneric  si ploua, iar tie nu iti ramane decat sa iti ocupi locul in tren si sa te indrepti spre casa. 

Sfarsit