XXV

…la numai douăzeci şi cinci de ani priveşte cum bolta cerului îşi arată adevărata faţă: - eşti împodobit cu firele cărunte lăsate-n urmă de alții, liniile vitale se accentuează înainte de-n serat iar măna ta se împleteşte şi strigă ruga mulţumiri. Deschizi poarta către zâmbet şi observi că oamenii îţi sunt mai aproape si mai albi decât alaltăieri şi dintr-o dată zici: „… şi am văzut raiul cu ochii”. Era o gradină nu prea mare, dar nici mică nu se arăta, de fapt era numai potrivită să îți petreci timpul in ea. Te trezeşti cu cei dragi pe lângă tine şi întinzi o mână. Îţi Înfigi privirea-n zare şi rostești: „Sunt Eu, a cărui inima pulsează, tremură, iubeşte iar...”